CASTRUL ROMAN APULUM
www.historia.ro/
Castrul roman Apulum a fost unul dintre cele mai importante centre ale stăpânirii romane de pe teritoriul Daciei. El a fost construit în anul 106, pe malurile Mureșului, la o distanță de cca 20 km de cetatea dacică Apoulon. Construirea castrului a fost determinată de cantonarea în această zonă a Legiunii a XIII-a Gemina (106-271), dislocată din Vindobona, actualul oraș Viena. Legiunea avea rolul de a păzi ținutul aurifer și drumul de transport al aurului către Roma.
Dimensiunile castrului erau 400 x 400 metri, în timp ce clădirile adiacente castrului, așa-numitele canabae legionis, se extindeau pe o suprafață de aproximativ 500 x 700 de metri pătrați.
Castrul roman Apulum a fost reședința guvernatorului Daciei Superior și apoi a Daciei Apulensis.
În imediata vecinătate a castrului s-au dezvoltat așezările romane Colonia Aurelia Apulensis, iar mai apoi Colonia Nova Apulensis.
O primă etapă a castrului este faza de lemn, ce cuprindea fortificarea cu val de pământ, palisadă și turnuri de lemn, acesta fiind construit la Apulum, pe la anul 107 d.Chr. (sub Traian), dar nu se cunosc detalii tehnice despre această fază.
Castrul cu zid de piatră, a fost construit cel mai probabil sub împăratul Hadrian, până în jurul anului 125 d.Chr., elemente importante ale acestuia fiind cercetate în mai multe puncte între anii 1982-1998 (porta principalis dextra), respectiv 2011-2012 (via principalis si clădirea comandamentului – principia castrului). Dimensiunile castrului sunt de cca. 480 x 432 metri (de unde rezultă o suprafață de aproape 21 hectare), laturile lungi fiind cele de nord, respectiv sudCu bune analogii în provinciile dunărene ale Imperiului Roman, castrul de la Apulum respectă cu strictețe planimetria consacrată și organizarea internă a castrelor legionare romane. Astfel, și în cazul castrului de la Apulum, fortificația cuprindea cele patru porți de acces: pe latura de est porta praetoria, pe latura de sud porta principalis dextra, pe latura de nord – porta principalis sinistra, respectiv pe latura de vest porta decumana. În centrul castrului se înălța clădirea comandamentului legiunii - principia. În interiorul zidurilor se construia un val de pământ - agger, lipit de zid, iar În afara zidurilor, după o suprafață dreaptă, berma, era săpat un șanț adânc, fossa.
În castru fusese stabilită o reţea de drumuri, chiar din momentul trasării sale pe teren, Via Principalis şi Via Praetoria, dispuse perpendicular („în cruce”), între principalele porţi, având un rol deosebit în organizarea spaţiului întregului castru. Via Principalis, unea porţile de pe laturile de nord şi sud ale castrului (Porta principales), străbătând fortificaţia de-a latul şi împărţind castrul în două părţi de dimensiuni inegale: spre est Praetentura (unde se aflau clădirile edificiilor publice – clădirile tribunilor, spitalul, băile sau depozite de cereale, dar și barăci ale trupei), iar spre vest, după amplasamentul clădirii comandamentului se află Retentura, unde erau amplasate, de regulă, barăcile legionarilor. Via Praetoria conducea de la Porta Praetoria de pe latura estică, spre edificiul comandamentului, situat la intersecția cu Via Principalis. Din spatele clădirii comandamentului legătura cu Porta decumana era asigurată prin Via decumana.
Via Saggularis era drumul circumcastral, care înconjoară castrul la baza agger-ului, în interior, având practic rolul unui drum de rond (de gardă) ce asigura legătura cea mai scurtă (şi rapidă) între porţile principale şi turnurile de colţ sau de curtină.
Tehnica realizării zidurilor de incintă și a turnurilor de supraveghere este cunoscută sub numele latin de opus quadratum, în care zidul este format din două paramente de blocuri paralelipipedice dispuse paralel, mai groase la bază, cu spațiul dintre ele umplut cu bolovani. Pe de altă parte, construcțiile interioare ale clădirilor militare erau ridicate în tehnica opus incertum care semnifică un zid ridicat din piatră spartă neregulată, legată cu mortar. Cărămida romană apare în situația realizării elementelor de pavaje interioare sau exterioare, a instalațiilor de încălzire (Hypocaustum), precum și la diferitele elemente construite pentru transportul, colectarea sau evacuarea apei (sistemele de canalizare, conductele de apă, băile publice ale soldaților, etc).
Principia castrului Apulum
Datorită evoluției urbanistice a zonei unde este amplasată principia, în perioada 2011-2012, a fost cercetată numai partea de sud a clădirii comandamentului; cealaltă jumătate se află sub strada N. Iorga şi parţial sub clădirea Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.
Se poate deduce prin măsurători că Principia se afla în poziţie centrală faţă de laturile de sud şi nord ale castrului, la cca.170 m de acestea; latura din spate se află la cca. 245 m faţă de zidul de vest.
Dimensiunile planului întregit grafic ale Principiei sunt de aproximativ 85 metri lungime şi 65 metri lăţime; partea din faţă a construcţiei (estică) se află sub strada Al. Sterca Suluţiu şi parţial sub cazarma pontonierilor, iar jumătatea de nord a principiei este acum sub str. N. Iorga şi clădirea Universităţii.
Clădirea comandamentului Legiunii a XIII-a Gemina este un ansamblu construit care are toate cele patru părţi componente ale unei clădiri de comandament de tip Forum:
Oecus – reprezintă principala parte a clădirii, amplasată pe latura din spate și cuprinde un număr de 7 încăperi, care au următoarea destinație: în poziția centrală este Aedes Principiorum (camera sacră ce conține și stindardele legiunii și statuile împăraților romani); la subsolul aedes-ului, avem Aerarium (camera/nișa subterană plasată la subsolul Aedes-ului, în care se păstra tezaurul legiunii și celelalte fonduri gestionate pentru activitățile legiunii în provincia Dacia); de o parte și de alta a aedes-ului sunt încăperi/birouri încălzite cu instalații complexe de hypocaustum;, în aceste birouri se derulează activitățile administrative ale legiunii: Tabularium (camerele ce conțin arhiva de stat gestionată de comandanții legiunii), Officium (birouri militare în care lucrau liberții sau sclavii).
Basilica, curtea interioară acoperită, care se prezintă ca o sală mare plasată transversal, în fața oecus-ului, interiorul basilicii fiind prevăzut cu coloane ce susțineau acoperișul. Sala avea dimensiuni identificate de cca.15 x 65m, conţinea două şiruri de postamente pe lungime, o încăpere pe latura de sud, respectiv una echivalentă pe latura de nord (acestea fiind tribunalele unde se citeau în fiecare dimineață ordinele de serviciu pentru subunități, dar și sancțiunile pentru soldații indisciplinați). Între curtea acoperită/basilica şi curtea mare (atrium) se afla un porticus şi probabil trepte. În zona centrală a basilicii au fost găsite mai multe fragmente de inscripţii cu liste de soldaţi, precum și o piesă deosebită dar fragmentară: acvila sculptată în marmură în tehnica altoreliefului; ea reprezintă un vultur cu aripile deschise.
Atrium - curtea interioară descoperită, flancată pe laturile de sud și nord de armamentarium – care, tehnic, este termenul pentru depozitul de arme – arsenal, dar practic cuprinde sălile în care se instruiau ofițerii și soldații; de asemenea sunt atestate prin inscripții și schola sau collegium – sedii ale diverselor asociații/cluburi de ofițeri și subofițeri din cohortele legiunii. Este de presupus să existe un porticus susținut de coloane de jur-împrejurul curții interioare. Curtea interioară era pavată cu lespezi de piatră, iar descoperirile arheologice atestă și amenajarea în câteva puncte a unor postamente pentru inscripții votive și, probabil, statui. Astfel, au fost descoperite mai multe inscripții dedicate familiei imperiale ale lui Septimius Severus, care atestă cel mai probabil vizita imperială a fiului acestuia, împăratul Caracalla, alături de mama sa, împărăteasa Iulia Domna, și în acest castru de legiune, în jurul anului 212 d.Chr.
Intrarea în principia, al cărei portal era amplasat pe latura de est, la intersecția celor două drumuri: via praetoria cu via principalis. Din păcate, intrarea în comandamentul roman nu poate fi cercetată, deoarece peste amplasamentul ei s-a ridicat una din cazărmile militare austriece, realizate în a doua jumătate a secolului XIX.