Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei

  

Cele mai multe monumente ale Daciei sunt amplasate în Munţii Orăştiei, aripa de vest a Munţilor Şureanului.

Construcţiile civile ridicate în această zonă erau realizate din materiale perisabile şi nu s-au păstrat, încât turistul nu-şi poate da seama de forma lor. Construcţiile militare sau edificiile construite din piatră, s-au păstrat relativ bine şi ne putem da seama de forma lor iniţială.

Toate cetăţile dacice sunt construite în jurul capitalei Daciei, Sarmizegetusa Regia, unde se afla şi muntele sfânt Kogaionon.

Relieful acestei zone este preponderent muntos, cu vârfuri de peste 1.900 m. Acestea au culmi domoale, acoperite cu iarbă. În partea de sud-vest a masivului, se găseşte o zonă carstică întinsă, cu peşteri şi chei.

Apele din această zonă au izvoarele în zona alpină. Debitul acestora este redus, dar creşte în zona pădurilor, datorită precipitaţiilor abundente din zonă.

Cursurile de apă din zonă pe care se află cetăţi dacice sunt: la est se află Valea Frumoasei, numită în aval Valea Sebeşului, pe care se află cetatea Căpâlna, valea Boşorodului, cu izvoarele sub Şureanu, pe care este amplasată cetatea Piatra Roşie. Majoritatea cetăţilor dacice se află de o parte şi de alta a Apei Oraşului. De la izvor şi până la vărsarea în Mureş, parcurge aproape 50 km şi poartă nume diferite. Menţionăm câteva cetăţi amplasate lângă această apă: Costeşti-Cetăţuie, probabil cea mai veche cetate dacică din Munţii Orăştiei, Costeşti-Blidaru, Vârful lui Hulpe, Feţele Albe, iar ultima Sarmizegetusa Regia. S-au enumerat numai cetăţile principale, numărul lor, sau a turnurilor de pază, fiind evident mai mare.

Minereurile exploatate în zonă sunt cele feroase, vizibile la suprafaţă. S-au descoperit cuptoare de redus minereul, ca cel de la Sarmizegetusa.

Roca de bază a Munţilor Şureanu, sunt şisturile cristaline, care fiind friabile, nu puteau fi folosite în construcţii. Din această cauză, calcarul folosit la ridicarea cetăţilor era adus de la Măgura Călanului, iar andezitul, de pe dealul Uroiului, de lângă Simeria.

Istoricul cercetărilor. Cetăţile dacice au intrat târziu în atenţia savanţilor vremii. Primul a fost umanistul Gaspar Heltai, în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, care menţiona că în apropiere de Orăştie, în munţi, se află un oraş cu ziduri de piatră. Ruinele nu mai sunt menţionate, până la începutul secolului al XIX-lea, când se descoperă mari tezaure monetare. Autorităţile trimit mineri sub conducerea lui Aigler, care descoperă ziduri, stâlpi de andezit, canale de piatră, însă nu şi aur.

În anii 1837 şi 1847, ruinele au fost vizitate de Ackner, care va descrie vestigiile romane şi „neromane” de pe dealul Grădiştii.

Săpăturile arheologice sistematice au început după Unirea din 1918, fiind coordonate de Universitatea din Cluj. Campania din anii 1924-1929 a fost condusă de profesorul Dimitrie Teodorescu. Reluarea săpăturilor din anii 1943-1944, au fost conduse de Constantin Daicoviciu, fiind continuate apoi între anii 1949 până în 1972. Între anii 1973-1984, săpăturile au fost conduse de Hadrian Daicoviciu. După 1984, au fost conduse de Ioan Glodariu.

Istoria cetăţilor dacice. Unificarea triburilor daco-getice de către Burebista, a creat premisele economice şi militare pentru începerea construcţiei de fortificaţii din Munţii Orăştiei.

Cetatea de la Costeşti este considerată azi ca fiind reşedinţa regelui Burebista. La 20 km spre sud de Costeşti, se află muntele sfânt al dacilor, Kogaionon. Începerea lucrărilor la fortificaţiile din zonă, arată că Burebista intenţiona mutarea capitalei pe muntele Kogaionon., mai târziu numindu-se Sarmizegetusa.

După moartea regelui în anul 44 î.e.n. teritoriul se împarte în patru şi apoi în cinci părţi. Se continuă fortificarea zonei sub următorii regi daci, până la Decebal, care va avea două războaie cu Imperiul Roman. După primul război din anii 101-102, pacea cu romanii îi impune distrugerea cetăţilor. În anii până la cel de al doilea război din anii 105-106, dacii încearcă în grabă refacerea cetăţilor. La sfârşitul războiului, cuceritorii incendiază şi distrug cetăţile dacice , iar populaţia este strămutată la şes.